jueves, 20 de septiembre de 2012

Congresul Național Nepsis 2012

Cu binecuvântarea Preasfințitului Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, în perioada 28-29 aprilie, va avea loc, la Salou – Tarragona, Spania, Congresul Național NEPSIS 2012, conferința din acest an având tema „Efectele crizei morale și social-economice asupra sănătății spirituale și trupești a tânărului”. A fost invitat să vorbească despre acest subiect și să răspundă întrebărilor participanților pr. lect. dr. Gheorghe Șanta de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Potrivit programului, conferința va avea loc în prima zi de desfășurare a congresului, sâmbătă, 28 aprilie, de la ora 14.00. În aceeași zi, de la ora 18.15 va fi prezentată piesa de teatru religios Hoțul de mărgăritare a Mitropolitului Bartolomeu Anania, pusă în scenă de trupa de teatru a Colegiului Național Alexandru Papiu Ilarian din Târgu Mureș.

A doua zi, duminică, 29 aprilie, toți cei prezenți vor lua parte la Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, în biserica „Convento de las Oblatas” din Tarragona (adresa: C/Portal del Carro, 13, 43002, Tarragona).

Cei care doresc să participe la Congresul Național Nepsis 2012 de la Tarragona, se pot înscrie până pe data de 18 martie, la adresa: nepsistarragona@yahoo.es This e-mail address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. , unde puteți solicita orice fel de informații legate de condițiile desfășurării și modalitățile de plată.


No hay comentarios:

Publicar un comentario